Avand experienta in ambele discipline, si rezultate atat in zona de psihoterapie cat si in cea de coaching, m-am gandit sa scriu acest post pentru a face cateva clarificari privind alegerea unei cai de urmat pentru dezvoltarea personala. De cele mai multe ori atat psihoterapia cat si coachingul au cateva zone de intersectie si destule puncte comune. Cu toate acestea exista un numar de diferentiatori destul de clari, care ne pot ajuta sa luam decizia potrivita pentru momentul in care ne aflam. Principalul diferentiator ar fi temporalitatea procesului. In psihoterapie, vom porni in cautarile noastre din perpectiva istoriei de viata, a anamnezei, si in functie de aceasta si de situatia prezenta vom incerca sa gasim resorturi pentru rezolvarea sau ameliorarea simptomelor resimtite si gasirea cauzei principale. Asadar pornim din trecut, luand in considerarea prezentul pentru a ameliora starea actual si a oferi parghii si unelte functionale pentru dezvoltarea viitoare. In coaching accentul cade pe astazi si catre tintele persoanele sau profesionale din viitor, o analiza a momentului prezent si a acelor elemente care ne ajuta sa facem saltul catre nivelul urmator.

Un alt diferentiator important este nivelul acreditarilor, pentru a putea profesa psihoterapia, procesul de acreditare este mult mai riguros si mai de durata decat in cadrul coachingului. Iar acest lucru este firesc, pentru ca in coaching ne adresam oamenilor aflati in zona de echilibru concentrandu-ne pe intrebarea cum?, cum ajungem de la punctul A la punctul B, cum reusim sa atingem urmatoarea tinta in cariera, in viata personala, pe cand in terapie lucrurile sunt mult mai sensibile, datoria adresabilitatii unei zone de dezechilibru si suferinta profunda.

De multe ori, putem incepe cu un proces de psihoterapie, iar in urma diminuarii dezechilibrului emotional si regasirii personale, sa putem continua cu un proces de coaching bazat pe noua claritate si axat pe viziunea de viitor.